Noi, SJKids ABK din Timișoara, ne-am făcut cunoscuți ca singurii care am deținut în același timp, in România, bulldogi americani standard type și bully type dar și hybrid type. Dacă pînă acum atenția a fost orientată către a pune temelia unei linii bazate pe binecunoscutul Thor of Half and Half dar folosindu-ne de avantajele selecției de tip hibrid, acum ne-am orientat către bully type pentru a produce pentru noi un mascul bully type în concordanța cu viziunea noastră asupra rasei.
Am dovedit că nu ne-am înșelat în ce privește fiecare generație produsă de noi. Din fiecare cuib toți bulldogii americani prezentati în expoziții au luat premii și titluri Astfel încît în prezent putem spune liniștiți că sîntem canisa care ne-am demonstrat limpede validitatea selecției și claritatea viziunii prin arbitraje internationale.
Nu „producem” bulldogi americani, nu avem pui disponibili tot anul, de fapt nu avem în fiecare an. Puii anteriori acestora din 2013 au fost acum doi ani, iar cei înainte de aceștia acum șapte ani.
Nu împerechem niciodată vreun cîine inainte de doi ani. În cazul lui Indi, mama puilor de acum am preferat să așteptăm să depășească vîrsta de trei ani pentru a fi siguri că nu exista pericolul morții subite, întîlnit la unele linii de bully type prezente chiar și în România. Asemenea pericol se cere îndepărtat, în opinia noastră, în mod practic, nu prin hîrtii medicale eliberate de prieteni veterinari. Ceea ce nu inseamnă că nu am făcut analizele disponibile in România, ci doar că, în opinia noastră, prin răbdare am reușit să dovedim că bully type născuți la SJKids sînt dincolo de aceasta suspiciune nu prim hîrtii ci prin viață concretă.
Cînd avem pui de vînzare înseamnă că am făcut un pas spre creșterea calității liniei noastre.
Acum avem pui din Opreanu’s Mack Daddy of SJKids(CAC, BOB, Best Adult Bully Male, Best Bully Male in Show – ABNA BullROmania 2) și din Indigo of SJKids, fiica lui Thor și Tora.
Am urmărit prin monta aceasta să obținem un cuib de bully type corecți dar masivi și sanătoși cu temperamentul natural al lui Thor despre care oricine știe cît de puțin despre rasa asta în România povestește cu admirație. Sînt patru băieței și cinci fetițe care vor avea toți pedigree American Bulldog Association.
Puii pot fi văzuți pe Facebook
Rezultatele canisei SJKids la BullROmania 2 – Dej 2013 pot fi văzute pe Facebook.
Pedigreele părinților pot fi consultate dînd click pe numele lor. Pedigreele puilor pot fi consultate pe Pedigree Database http://www.pedigreedatabase.com/american_bulldog/dog.html?id=2013264-sjkids-a&p=siblings
Putem fi contactați prin comentarii aici, prin contactul afișat în pagină sau prin Facebook – Dan Sabău sau SJKids ABK Timișoara.

Comentarii
  1. flaviusogor spune:

    Motivul principal pentru care am optat pentru un pui SJ Kids Kennel a fost faptul ca de la bun inceput ,m-ati convins de corectitudinea principiilor de selectie, punand inaintea tuturor obiectivelor sanatatea si functionalitatea puilor ce poarta numele de SJ Kids.
    Nu spun asta doar pentru ca am in curte un asemenea caine,restul cuibului a demonstrat ca nu ma insel.
    Sunteti printre putinii crescatori care au doar o filosofie,o directie si niste principii corecte ci si un program ce se intinde pe o durata de timp ce descurajeaza multi alti crescatori.Spre exemplificare sta faptul ca Indi a fost folosita la reproductie pentru prima oara la o varsta la care alte femele din alte kennel-uri sunt deja multipare uzate.
    Backcross-ul line-ul liniei de sange a lui Thor (care a transmis un caracter exceptional si o respiratie fara cusur)si infuzia cu genele lui Kimbo of Backyard (un mascul care si-a dovedit dincolo de orice dubiu valoarea ca reproducator)si prin el cu Cockblocker si Sharon of Backiard poate aduce o binevenita stabilizare a unui fond genetic valoros atat prin sanatatea cainilor cat si prin functionalitatea si temperamentul lor (temperamentul lui Daddy ilusrteaza cel mai bine asta).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s