Permanenţe nefericite

Posted: 9 Mai 2007 by Dan Sabău in contribuţii, definiţii

În 1979 apărea cartea „Cîinele, prietenul nostru” de Coriolan Neamţu, la Editura Sport-Turism din Bucureşti. Chinologia românească începuse un timid reviriment.

Chestiunea definirii crescătorului şi a delimitării acestuia de cei care-şi arogă creditul acestei elite chinologice era actuală atunci, cum este şi acum.

„Prin „crescător” trebuie înţeleasă acea persoană care se ocupă cu prăsirea câinilor de rasă, având cel puţin o pereche, în scopul obtinerii unor descendenţi cu calităţi fizice şi aptitudini superioare părinţilor din care provin sau amatori serioşi care având o femelă de calitate excelentă o împerechează periodic cu masculi cel puţin de aceeaşi valoare, pentru reproducere […] Adeseori însă se autoconsideră crescător chiar şi cel care având o căţea o dă la împerecheat cu un mascul întâlnit la plimbare, în colţul străzii, rezultatul fiind în afara oricăror comentarii. Mai există din păcate şi o a treia categorie de aşa-zişi crescători care se ocupă cu obţinerea puilor (şi încă a cât mai mulţi) de la femela pe care o au, în scopul exclusiv de a obtine un beneficiu din vânzarea lor şi care nu sunt câtuşi de puţin preocupaţi de ameliorarea rasei.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s